De ce sa nu faci niciodata economie la betonul si armatura din pereti si stalpi

Foarte multi din beneficiari, din dorinta de a mai face ceva economie la partea de structura, pun presiune asupra proiectantilor in vederea reducerii cantitarilor. In realitate, reducerile care se pot face la nivel de structura, in functie de stilul de proiectare, nu pot fi mai mari de 5% din valoarea totala a structurii de rezistenta.

Dar impactul final asupra investitiei este in realitate cu mult mai mic, cu mult sub 1%, asa ca ne punem intrebarea logica: merita sa reducem capacitatea portanta a unei cladiri doar de dragul unui castig de sub 1%?

Daca este sa faceti o economie, atunci cu siguranta sa nu o faceti la nivelul elementelor verticale, respectiv stalpi si pereti. Orice economie sub valorile de proiectare poate si va duce la colapsul cladirii in cazul unui seism major.

Si haideti sa facem un calcul banal sa vedem ce pierdem si ce castigam.

Sa presupunem ca avem o structura de pereti cu grosimea de 40 de cm si o cladire cu peste 10 niveluri. Sa presupunem ca ne propunem sa ducem grosimea peretilor la 30 de cm. Practic discutam de o reducere cu 10 cm, asta inseamna o scadere a cantitatii de beton cu 25%. Dar scaderea de grosime nu poate sa nu afecteze armarea, care in mod normal ar trebui sa creasca deoarece scade sectiunea de beton. Dar sa presupunem ca luam in discutie doar scaderea cantitatii de beton din stalpi.

Betonul din stalpi reprezinta aproximativ 50% din costul structurii unui stalp, care mai este format din armare, cofrare si manopera aferenta. Costul stalpilor si peretilor nu depaseste aproape niciodata 30% din costurile totale ale unei structuri de rezistenta. O structura de rezistenta nu depaseste niciodata 40% din valoarea de construire a unei cladiri. Dar nu doar cladirea reprezinta costul unei investitii ci doar 70% din aceasta, restul fiind cheltuielile cu proiectarea, obtinerea autorizatiei de construire, urmarirea executiei si nu in ultimul rand achizitia terenului. Apoi daca ar fi sa ne raportam la pretul de vanzare, costul nu ar trebui sa depaseasca 70% pentru   investitie in domeniul constructiilor.

Si acum haideti, pe baza procentelor de mai sus, sa vedem cam unde ne situam cu economia:

0,25 x 0,50 x 0,30 x 0,40 x 0,70 x 0,70 = 0,00735 = 0,735%

Deci, fara a fi necesare foarte multe calcule, putem vedea cu usurinta ca prin reducerea cu 25% a capacitatii portante a unei constructii, nu se poate obtinere o reducere finala raportata la valoarea investitiei mai mare de 1%. Si atunci discutam de un act de resposabilitate: chiar ar fi structurile de rezistenta locul in care sa ne apucam sa facem economii? Eu nu prea cred.

articol scris de ing. Lulea Marius Dorin