Rezistență termică minimă

Rezistența termică minimă reprezintă una dintre cerințele esențiale în proiectarea anvelopei unei clădiri și exprimă capacitatea unui element de construcție de a limita transferul de căldură între interior și exterior. Valoarea acesteia depinde de alcătuirea peretelui, planșeului, acoperișului sau pardoselii, de grosimea și conductivitatea termică a materialelor utilizate, precum și de poziția elementului în anvelopa clădirii.

Respectarea valorilor minime de rezistență termică contribuie la reducerea pierderilor de energie, limitarea consumului pentru încălzire și răcire, creșterea confortului interior și diminuarea riscului de condens. În proiectare, verificarea trebuie realizată pentru fiecare element al anvelopei, ținând cont inclusiv de punțile termice și de condițiile reale de exploatare ale clădirii.